Ziua de 1 decembrie a adus un eveniment aparte în orașul nostru, cel al porților deschise în cadrul poliției din Los Santos. Au fost prezente toate departamentele, care au prezentat cetățenilor echipamentele pe care le folosesc și autospecialele cu care se deplasează, iar colegii din SMURD s-au alăturat pentru a oferi informații legate de prim ajutor și gestionarea situaților de urgență.
Planul inițial era ca evenimentul să înceapă la ora 18 și să nu dureze decât o oră, dar lumea a început să se strângă devreme ceea ce i-a surprins pe organizatori și i-a determinat spre final chiar să extindă timpul petrecut cu cetățenii. Turul ghidat în interiorul secției i-a purtat pe curioși prin multitudinea de încăperi în care își fac activitatea zi de zi diverși angajați ai statului.
Agenții au avut ocazia și să-și prezinte armamentul din dotare, să detalieze procedurile prin care cetățenii se pot alătura departamentului de poliție și chiar să ofere oportunitatea celor pasionați să dea o tură cu mașinile prezente la eveniment. Gradele mai mari din poliție nu au lipsit nici ele, rezervându-și timp pentru a discuta, povesti sau a se fotografia cu cetățenii.
Tot în cadrul evenimentului echipa Weazel a reușit să ia câteva interviuri angajaților statului, pe care i-am întrebat despre decizia de a se alătura poliției, aspectele pozitive și cele negative ale jobului, dar și cele mai notabile momente din cariele lor:

Bucă Mark, este inspector în cadrul departamentului de poliție Los Santos cu aproximativ un an experiență. El a împărtășit cu noi peripețiile prin care a trecut făcând parte din acest departament, ne-a povestit despre ce consideră că sunt aspecte pozitive la a fi un polițist, dar și o parte negativă. Am schimbat impresii despre desfășurarea evenimentului de 1 decembrie și ne-a prezentat automobilul său pentru deplasări atunci când este în timpul serviciului. Interviul integral îl puteți vedea aici.

Cititorii Weazel poate sunt deja familiari cu Alex Nedea, fostul nostru coleg pe care ne-am bucurat să-l revedem la evenimentul de 1 decembrie și care ne-a povestit chiar motivul pentru care a ales să se despartă de noi și să se alăture poliției. Într-un interviu scurt alături de intern-ul nostru, Darius, Alex ne-a relatat și o întâmplare ce l-a schimbat, făcându-l să devină mult mai vigilent și suspicios, chiar și atunci când oamenii nu prezintă un comportament deviant. Pentru a accesa interviul integral, click aici.

Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale a fost și el prezent, reprezentat de câțiva angajați. Aceștia ne-au spus despre cât de căutat este acest post și ce i-a motivat să ajungă acolo. Deși criteriile pe baza cărora sunt selectați nu sunt totuși prezentate public, acest lucru reprezintă o măsură de securitate din cadrul departamentului de poliție.

Agentul principal Santiago, din cadrul brigăzii rutiere ne-a dezvăluit că dorința de a deveni polițist i-a fost insuflată încă de mic, de către tatăl și unchiul său. Am continuat să relatăm despre pericolul la care se expun cei care de multe ori aleg să fugă prin pădure de poliție. Santiago a vorbit și de felul în care motorul său de off-road combinat cu experiența drumului pot face o diferență colosală. Una din poveștile sale a avut loc chiar cu o zi înainte de evenimentul la care ne aflam, sfârșindu-se tragic pentru fugarul pe care-l urmărea. Toată povestea este disponibilă aici.
Deși programul a fost extins datorită interesului arătat de cetățeni pentru acest eveniment, ceea ce este de apreciat, cu puțin înainte de ora 20 am fost anunțați de faptul că toți angajații trebuie să revină la posturi. Motiv pentru care și echipa noastră s-a retras pentru a redacta acest material.
Vă mulțumim atât celor prezenți care ați venit să discutăm, chiar și off-camera, dar și echipajelor prezente pentru profesionalismul și amabilitatea de care au dat dovadă!






Comentarii