Serviciul de Interventii si Actiuni Speciale (SIAS), a desfasurat o operatiune de amploare pe teritoriul orasului si in extremitati. In baza unui plan strategic, au fost vizate multiple focare de activitate infractionala din zone precum Mirror Park, Paleto, Serpentine, Vespucci si Mount Haan Drive.
Actiunea a inceput in jurul orei 22:00, cand primele patrule SIAS au fost trimise in zona Mirror Park. Desi informatiile obtinute anterior indicau posibile activitati ilegale in cartier, echipajele nu au observat nimic concret la acel moment. Zona parea neobisnuit de linistita.
Ulterior, atentia a fost redirectionata catre Paleto. O masina nemarcata SIAS, aflata in supraveghere, a fost inconjurata brusc de sapte vehicule identice, ai caror ocupanti au inceput sa interogheze agresiv agentii: „Ce cauti aici?”, „Coboara geamul!”.

Aceasta tentativa de intimidare a indicat ca in zona posibil se desfasura o activitate ilegala. Imediat dupa incident, s-a primit pe statie o informatie de urgenta privind prezenta unui grup numeros de persoane inarmate la spitalul ilegal din Paleto. In mai putin de 4 minute, toate echipajele SIAS au fost mobilizate, iar perimetrul a fost inchis. A urmat o interventie tactica rapida. Persoanele au fost retinute. Niciun ofiter nu a fost ranit, iar zona a fost declarata sub control complet in mai putin de 30 de minute.
Dupa finalizarea interventiei din Paleto, echipajele SIAS au fost redirectionate catre zona Serpentine, o locatie recunoscuta pentru activitati ilegale nocturne. In locatia cunoscuta ca „T”, au fost identificate peste 10 vehicule de tip HS, toate fara placute de inmatriculare. In momentul in care fortele s-au apropiat, un individ a coborat cu o arma si a indreptat-o asupra agentilor, declansand o confruntare directa. Operatiunea din Serpentine a durat aproximativ 40 de minute si s-a soldat cu arestarea a mai multor suspecti.
Dupa actiunea din Serpentine, echipele s-au retras temporar la baza militara pentru realimentarea cu echipament tactic si medical. In timpul acestui proces, dispeceratul a emis o alerta de focuri in zona gunoierului din orasul LS. La fata locului au fost gasite trei persoane lesinate, toate inarmate. Acestea au fost incatusate, au fost chemati medicii de urgenta, li s-a oferit primul ajutor la fata locului, ulterior fiind transportate in siguranta la arest.
Actiunea a continuat in zona Vespucci, unde o patrula a surprins un individ in timp ce incerca sa livreze substante interzise. In timpul retinerii, zeci de persoane au inceput sa atace fortele de ordine. S-a intervenit cu fermitate, iar echipajele SIAS au raspuns prompt la atacul organizat. In cele din urma, toti suspectii au fost neutralizati si transportati la Penitenciarul Central. Toate vehiculele apartinand persoanelor retinute au fost perchezitionate, iar in unele dintre ele au fost descoperite obiecte ilegale, inclusiv arme si substante interzise.

Ultima parte a interventiei s-a desfasurat in zona Mount Haan Drive. Pe langa alarma de focuri primita din zona respectiva, politia a inregistrat simultan o solicitare de urgenta cu mesajul „Suntem atacati!”. La fata locului, doua persoane inarmate au fost gasite amenintand civili si au fost retinute. In retragere, o alta persoana a deschis focul asupra fortelor SIAS si a fost arestata.

In urma acestei operatiuni, rezultatele sunt urmatoarele:
- 50 de persoane arestate;
- 65 de arme confiscate (inclusiv arme automate);
- substante interzise si sume importante de bani nedeclarati ridicate de la fata locului.
Operatiunea SIAS a fost un succes deplin, demonstrand profesionalismul, mobilitatea si eficienta fortelor speciale din cadrul Politiei Statului OGLAND. Cel mai importan este faptul ca nu s-au inregistrat victime in randul ofiterilor!!!
Acest articol s-a putut realiza cu ajutorul Departamentului de Politie Los Santos







Comentarii