Weazel News - OG Land
Informativ,Poliție

Percepția publică asupra activității Poliției în Statul Ogland

Cercetarea a avut ca scop evaluarea percepțiilor populației privind activitatea poliției în Statul Ogland. Datele obținute indică o încredere moderată și o relație funcțională între cetățeni și instituție. Comunicarea și sentimentul de siguranță rămân, însă, domenii ce necesită consolidare.

Postat de Rivia Ilusion
Data October 17, 2025
Vizualizări 1,553
Aprecieri 49

Sondajul opiniei publice efectuat în luna august 2025, a avut ca scop de a măsura percepția populației cu privire la activitatea poliției.

Cercetarea a vizat evaluarea situației infracționale, preocupărilor, îngrijorărilor, percepțiilor comunității şi cooperării dintre cetățeni și poliție în Statul Ogland și a inclus următoarele subiecte specifice de cercetare: Frecvența interacțiunii cu poliția, eficiența în intervenții, profesionalismul și atitudinea, încrederea și transparența, siguranța cetățenilor, percepția generală asupra poliției.

În final au fost validate 30 de răspunsuri, iar vârsta participanților variază între 18 și 35 de ani.

În continuare prezentăm rezultatele obținute.

Toate variabilele au fost măsurate pe o scală Likert de la 1 la 5, unde valorile mici indică dezacord, iar valorile mari exprimă acord.

Afirmațiile referitoare la contactul direct cu poliția (raportarea incidentelor, opririlor, solicitări de ajutor, reacția la apeluri) prezintă medii situate între 2,03 și 3,13, ceea ce indică un nivel redus de interacțiune directă. 

Respondenții declară că au contactat poliția relativ rar sau au primit informații limitate din partea acesteia. Totuși, percepția că „poliția răspunde prompt la apelurile de ajutor”, media fiind 3,13 sugerează un nivel moderat de încredere în disponibilitatea instituției.

Sentimentul de siguranță este perceput diferit de către populație în funcție de locul în care aceștia se află și de perioada zilei.

Slide 1
Slide 2

 

Peste jumătate dintre respondenți se declară nesiguri sau neutri, ceea ce confirmă valorile scăzute ale mediilor și nevoia de intensificare a măsurilor de prevenire. Oare acesta este un semnal de alarmă?

Aproximativ 53% dintre participanți percep poliția ca fiind cooperantă și explicativă, însă doar o treime consideră comunicarea transparentă, ceea ce evidențiază o diferență între atitudine și deschiderea instituțională.

Slide 1
Slide 2

 

În ansamblu, rezultatele sondajului evidențiază o percepție moderată și echilibrată a populației față de activitatea poliției. Cetățenii apreciază comportamentul respectuos și cooperant al ofițerilor, precum și promptitudinea reacțiilor la solicitări, ceea ce indică existența unei relații funcționale între instituție și comunitate.

Totuși, percepțiile privind siguranța în spațiul public și transparența comunicării rămân rezervate. Nivelul scăzut de interacțiune directă cu poliția și procentul ridicat al celor care se declară nesiguri arată nevoia de consolidare a prezenței vizibile și a comunicării publice.

De asemenea, diferența observată între atitudinea pozitivă a ofițerilor și lipsa de transparență instituțională sugerează că încrederea populației depinde mai mult de experiențele personale decât de imaginea publică generală a poliției.

Se poate concluziona că populația are o încredere moderată, dar deschisă spre îmbunătățire, iar instituția beneficiază de un potențial real de consolidare a relației cu cetățenii prin acțiuni de comunicare mai coerente, măsuri preventive vizibile și implicare comunitară activă.

Advertisement

Comentarii