Noaptea tarziu jurnalisti Weazel News au fost instiintati cum domnul Tony Montan doreste sa sustina o declaratie si ar dori-o publicata prin Weazel News. Multe detalii nu s-au divulgat pana la sustinerea declaratiei si sansa de a adresa cateva cuvinte referitoare.
Declaratia sustinuta de Comisarul Tony Montana a fost urmatoarea:
În data de 25.03.2025, am fost contactat prin anonimat de către o persoană care a solicitat o discuție discretă, ținând cont de funcția pe care o ocup în acest oraș, în calitate de coordonator al Departamentului de Detectivi.
La locul întâlnirii, mi s-a făcut cunoștință cu un individ care inițial a cerut să rămână anonim, dar care a fost ulterior identificat ca fiind Darius Alucatus, cunoscut în lumea interlopă sub pseudonimul „Adminu”.
Scopul său declarat a fost de a afla dacă Poliția are deschis un dosar pe numele său. I s-a comunicat clar că există informații și colectarea informațiilor nu se va opri.
În paralel, Poliția desfășura o operațiune secretă pentru demascarea unui polițist corupt, iar în contextul acestei întâlniri, am decis să profităm strategic de acest individ. Astfel, i s-a cerut o cantitate de 300 de jointuri, pentru a susține scenariul operațional.
Darius Alucatus a transmis poliției 233 de jointuri printr un intermediar, fără ezitare. Mai mult decât atât, a declarat că poate furniza și „oameni” , pentru a „ajuta” operațiunea noastră – un gest care, departe de a fi generos, dovedește influența sa într-o structură ilegală, dacă acesta a ajuns sa detina așa-numiții "angajați" .
Faptul că:
- A livrat rapid o cantitate semnificativă de droguri
- A fost surprins în posesia unei arme de calibru mare, in momentul transmiterii a drogurilor.
- A afirmat că dispune de subalterni ... toate acestea nu mai lasă loc de dubii: Darius Alucatus deține un oarecare statut în lumea interlopă.
Prin acest comunicat, Poliția Los Santos face apel public la cetățeni:
Orice informație desprea aceasta persoana despre activitățile, anturajul sau locațiile frecventate de acest individ este binevenită și va fi recompensată financiar.
Poliția nu tolerează influența criminală, indiferent de rang, statut sau promisiuni.
Legea se aplică tuturor. Fără excepții.
Urmatoarele dovezi ne-au fost impartasite de catre comisar:



Comentarii