Weazel News - OG Land
Medicină

Voluntariatul in departamentul S.M.U.R.D

Departamentul SMURD a lansat un nou program de voluntariat pentru comunitate!

Postat de Layla Hamilton
Data April 24, 2025
Vizualizări 938
Aprecieri 73

Spitalul Los Santos anunță lansarea unui nou program de voluntariat, dedicat persoanelor care doresc să contribuie activ la sprijinirea pacienților și a personalului medical, implicându-se direct în viața comunității. Scopul acestui program este de a îmbunătăți experiența pacienților în cadrul spitalului, de a susține personalul medical în activitățile curente, precum și de a oferi voluntarilor oportunitatea de a se dezvolta personal și profesional.

Voluntarii implicați pot fi văzuți atât în incinta spitalului, sprijinind pacienții și echipa medicală, cât și oferind sprijin la apelurile de urgență sau oferind suport în situații speciale, inclusiv în cazul jafurilor.

Programul aduce beneficii importante pentru voluntari, precum dezvoltare personală, acumularea de experiență practică (în special pentru cei care își doresc o carieră în cadrul departamentului SMURD) și posibilitatea de a înțelege organizarea și funcționarea unui spital din interior.

Înscrierea în acest program este deschisă tuturor, indiferent de vârstă sau de experiență, inclusiv celor care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru angajare în cadrul departamentului SMURD.
Pentru înscriere, cei interesați sunt invitați să viziteze Spitalul Los Santos și să se adreseze direct la Biroul de Voluntariat.

Scris de Bogdan Florin, Medic Rezident S.M.U.R.D

Advertisement

Comentarii